Poluarea luminoasă poate prelungi sezonul țânțarilor

Constatarea că poluarea luminoasă urbană poate perturba sezonul de repaus din timpul iernii pentru țânțarii care transmit virusul West Nile ar putea fi considerată atât o veste bună, cât și o veste proastă.

Vestea bună este că dăunătorii purtători de boli ar putea să nu supraviețuiască iernii dacă planurile lor de a se îngrășa sunt dejucate. Vestea proastă este că perioada lor de repaus, cunoscută sub numele de diapauză, poate fi pur și simplu amânată, ceea ce înseamnă că aceștia vor înțepa oamenii și animalele până toamna târziu.

• Un fenomen meteo bizar ar putea explica de ce fabricile declanșează ninsori
• Ce au descoperit cercetătorii după ce i-au învățat pe șobolani să conducă?

„Observăm cele mai înalte niveluri de transmitere a virusului West Nile la sfârșitul verii și începutul toamnei în Ohio. Dacă țânțarii amână sau întârzie diapauza și continuă să fie activi mai mult timp de-a lungul anului, acest lucru se întâmplă într-un moment în care țânțarii sunt cel mai probabil să fie infectați cu virusul West Nile și oamenii ar putea fi expuși celui mai mare risc de a-l contracta”, a spus Megan Meuti, autoare principală a studiului și profesoară asistentă de entomologie la The Ohio State University (SUA).

Sezonul țânțarilor este prelungit din cauza luminii artificiale

Acest studiu și descoperirile anterioare ale lui Meuti și ale colegilor ei sunt printre primele care arată că lumina artificială pe timp de noapte ar putea avea un impact semnificativ asupra comportamentului țânțarilor, inclusiv efecte care nu sunt neapărat previzibile.

„Descoperim că aceeași lumină urbană pe timp de noapte poate avea efecte foarte diferite în diferite contexte sezoniere”, a spus Meuti.

Meuti a coordonat studiul alături de Matthew Wolkoff și Lydia Fyie, ambii doctoranzi în entomologie la Ohio State. Cercetarea a fost publicată recent în jurnalul Insects.

Ce este diapauza?

Diapauza femelelor de țânțari comuni (Culex pipiens) nu este chiar o hibernare, ci mai degrabă o perioadă de repaus în care insectele trăiesc în peșteri, canale, șoproane și alte spații semiprotejate. Înainte de sosirea iernii, țânțarii transformă sursele de zahăr, cum ar fi nectarul de plante, în grăsime.

Pe măsură ce zilele devin mai lungi, femelele încep să caute sânge pentru a permite producția de ouă. Unele se infectează cu virusul West Nile hrănindu-se cu păsări infectate, iar mai târziu transmit virusul atunci când se hrănesc cu oameni, cai și alte mamifere.

Acest studiu se bazează pe două descoperiri anterioare ale laboratorului lui Meuti: pentru disertația ei, Meuti a descoperit că genele ciclului circadian diferă între țânțarii aflați în diapauză și cei care nu au diapauză, sugerând cu tărie că lungimea zilei dictează momentul în care ar trebui să înceapă diapauza.

Iar lucrări mai recente conduse de Fyie au descoperit că femelele de țânțari expuse la lumină slabă noaptea au evitat diapauza și au devenit active din punct de vedere reproductiv, chiar și atunci când zilele scurte indicau că ar trebui să fie latente.

Ce a revelat studiul de laborator?

În studiul actual realizat de Wolkoff, cercetătorii au urmărit ambele linii de cercetare, comparând activitatea zilnică și acumularea de nutrienți de către țânțarii crescuți în două condiții de laborator: zile lungi care imită sezonul țânțarilor în care sunt activi și zile scurte care au indus repaus, cu și fără expunere la lumină artificială noaptea.

Studiul a oferit mai multe dovezi asociate cu un model circadian al comportamentului țânțarilor, arătând că activitatea insectelor scade în timpul diapauzei, dar ritmicitatea circadiană a acelei activități este susținută chiar și în această perioadă de repaus.

S-a constatat că introducerea luminii artificiale pe timp de noapte influențează aceste modele de activitate și achiziționarea de către țânțari a rezervelor de nutrienți necesare pentru îngrășare și pentru a face față temperaturilor de iarnă.

Ce efect are poluarea luminoasă asupra țânțarilor?

Expunerea la poluarea luminoasă a suprimat cantitatea de carbohidrați solubili în apă, zaharuri care sunt o sursă de hrană esențială în timpul iernii, care au fost acumulate de țânțari atât în condiții de zi lungă, cât și de zi scurtă, scrie Phys.org.

Modelele de acumulare a glicogenului de zahăr au fost inversate prin expunerea la lumină artificială pe timp de noapte: în condiții normale, țânțarii activi aveau o mulțime de glicogen în corpul lor, dar insectele în diapauză nu aveau; dar la țânțarii supuși poluării luminoase, țânțarii expuși la zile lungi nu au acumulat mult glicogen, iar țânțarii expluși la zile scurte au prezentat o creștere a acumulării de glicogen.

Cercetătorii au observat tendințe consecvente în ceea ce privește efectele luminii legate de activitatea pe timp de noapte, cu o activitate ușor crescută în rândul țânțarilor latenți și o activitate ușor suprimată în rândul țânțarilor expuși la ziua lungă, care ar fi trebuit să fie ocupați să caute hrană.

Ce înseamnă faptul că sezonul țânțarilor se prelungește?

Deși descoperirile nu au fost semnificative din punct de vedere statistic, Wolkoff a spus că observațiile combinate sugerează că poluarea luminoasă determină țânțarii să prevină diapauza, poate prin amestecarea semnalelor de la ceasul lor circadian.

„Acest lucru ar putea fi rău pentru mamifere pe termen scurt, deoarece sezonul țânțarilor se prelungește, mușcându-ne pentru o perioadă mai lungă, dar ar putea fi, de asemenea, rău pentru țânțari pe termen lung, deoarece s-ar putea ca aceștia să nu reușească să se angajeze pe deplin în activitățile pregătitoare de care au nevoie pentru a supraviețui iarna în timpul diapauzei, iar asta le-ar putea reduce rata de supraviețuire”, a spus Wolkoff.

Cercetătorii intenționează să efectueze studii de teren pentru a vedea dacă aceste descoperiri de laborator sunt valabile în sălbăticie.

Vă recomandăm să citiți și:

Cea mai gravă boală a vertebratelor amenință amfibienii din Africa

Misterioasa pisică-vulpe corsicană este o specie unică

Prima fermă de caracatițe din lume îngrijorează oamenii de știință

Oamenii au lăsat o „amprentă înghețată” de microbi pe Muntele Everest